ECHINACEEA – Echinaceea angustifolia, Echinaceea purpurea, Echinaceea pallida, este o plantă originară din America de Nord, folosită de triburile amerindiene băştinaşe, fiind considerată un fel de panacea universal. Este o plantă erbacce perenă, care ajunge până la 1,5m înălțime (Echinaceea purpurea), robustă şi rezistentă la condiții climatice aspre. Înfloreşte din iulie până în august. Toate speciile de Echinaceea sunt plante perene care au o tulpină puternică acoperită cu perișori aspri, ce susține o inflorescență mare ca o margaretă, în nuanțe diferite de purpuriu roşiatic. Inflorescența este aplatizată la începutul înfloririi, apoi devine bombată. Diferitele specii de Echinaceea se deosebesc prin forma frunzelor, înălțimea plantei, culoarea, lungimea şi lățimea petalelor. Între cele 3 specii există diferențe de ordin morfologic, histo-anatomic și biochimic, aceastea din urma fiind reflectate în calitatea răspunsului declanşat la nivelul sistemului imunitar de preparatele fitofarmaceutice obținute din specii diferite de Echinaceea.
În scop terapeutic se folosesc: rădăcinile de la plantele care au cel puțin 3 ani, dar și părțile aeriene florile, frunzele, tulpinile de la plante de 2-3 ani în plină înflorire, vara.
Compoziție chimică: Echinaceea conține 4 grupe de substanțe cu acțiune imunostimulatoare dovedită (prin derivați ai acidului cafeic, alcamide, polizaharide şi glicoproteine), uleiuri volatile, poliacetilene, acid clorogenic, flavonoide, fenoli, vitamina A, C, E, minerale (potasiu, iod, cupru, fier). Aceste componente nu sunt conținute de toate cele 3 specii medicinale de Echinaceea (Echinaceea pallida și Echinaceea angustifolia herba nu conțin polizaharide şi glicoproteine, iar rădăcina nu conține glicoproteine). Dintre speciile de Echinaceea, Echinaceea purpurea este cea mai bogata în derivați ai acidului cafeic, mai ales în acid cicoric; partea aeriană înflorită conține toate cele 4 clase de substanțe active cu acțiune imunostimulatoare și totodată o concentrație mai mare de polizaharide. Rădăcina de Echinaceea purpurea, mai conține pe lângă cele 4 clase de substanțe active şi alcalozii pirolizidinici (tussilagina şi iso-tussilagina). Componentele active nu se extrag în aceleaşi proporții în toate soluțiile extractive (concentrația cea mai mare de derivați ai acidului cafeic şi polizaharide se găsește în sucul presat de Echinaceea purpurea).
Acțiune farmacologică: imunomodulatoare, imunostimulatoare (creşte rezistența membranelor celulare astfel încât bacteriile şi viruşii să nu mai treacă atât de ușor prin aceastea, cât şi prin activarea sistemelor de autoapărare ale organismului – stimularea fagocitozei de către macrofage şi granulocite); activitatea imunostimulatoare este realizată prin mecanisme diferite de cele 4 grupe de substanțe: prin stimularea fagocitozei (derivații acidului cafeic, aclamidele, polizaharidele); prin inhibarea parțială a ciclooxigenazei – COX2 (aclamidele), având implicit și acțiune antiinflamatoare; prin stimularea limfocitelor B şi macrofagelor (glicoproteinele). Inhibă capacitatea de multiplicare a viruşilor și bacteriilor; are acțiune antiinflamatorie, antimicrobiană, antifungică, antiparazitară, motiv pentru care acționează în orice tip de infecție, stimulează regenerarea tisulară și are rol adaptogen, poate activa celule autoimune care luptă împotriva tumorilor.
Echinaceea poate fi administrată sub formă de tablete, capsule, infuzie, tinctură, pulbere uscată la rece, unguent, suc.
Recomandări: crește rezistența organismului în diferite stări cu imunitate scăzută; tratamentul preventiv al infecțiilor gripale; inflamații ale mucoaselor (infecții respiratorii, cum sunt infecțiile recidivante ale aparatului respirator), cistite, prostatite, anexite, enterocolite, boli infecto-contagioase şi în perioada de convalescență după bolile infecto-contagioasc; pentru mărirea rezistenței organismului în stări toxico-septice, asociat cu antibiotice (luat la 3 ore după antibiotic); infecție urinară (infecții microbiene); recomandată bolnavilor friguroși și astenici; colecistită, recomandată în timpul puseului acut, febril, cu dureri abdominale, ameliorate în poziția de flexie anterioară a trunchiului pe abdomen; furunculoză, recomandată în cazul furunculelor recidivante, care alterează starea generală (febră, frisoane, adenopatie). În caz de răceală, gripă şi febră asociată acestora se folosesc preparatele de echinaceea, deoarece stimulează sistemul imunitar și stabilizează temperatura corpului prin stimularea celulelor sanguine, care combat infecția; mărește capacitatea organismului la infecțiile bacteriene şi virale; reacții alergice. Extern: abcese dentare, ulcerații, infecții ale gurii şi gingiilor, arsuri, plăgi și inflamații cutanate; calmează mâncărimile produse de muşcături (animale), înțepături (insecte), urticarie; otită; regenerează celulele şi menține structura țesutului conjunctiv; atenuează inflamațiile şi combate efectele secundare ale vaccinărilor; dezinfecția rănilor și tăieturilor; infecții şi ulcerații cutanate, abcese, anestezic local, infecții dentare, rinosinuzită; în cazurile cu secreție purulentă şi cu reacții febrile în puseele acute, vaginită.
Tratat de fitomedicină – Dr. Mihai Alin Scarlat, Psih. Monica Tohăneanu, Ed. 2019