CREȚIȘOARA - Alchemilla vulgaris (umbrara Doamnei) este o plantă erbacee, perenă, care crește prin pășuni, fânețe, pe albii de torenți, la margini de păduri, prin tufișuri, pe rupturi de pantă, de la zona montană până la cea alpină. Planta are un rizom brun din care pornesc rădăcini subțiri,  tulpina erectă sau culcată ajungând până la 40 cm înălțime, glabră sau alipit-păroasă la bază, iar  frunzele au 7-9 (13) lobi semitriunghiulari, sau semiorbiculari, dințate pe margine, glabre sau păroase pe ambele fețe, cele bazale lung-pedunculate, dispuse în rozetă, iar cele tulpinale mai mici; florile sunt mici de culoare galben-verzui, cu două rânduri de sepale fără petale, grupate în inflorescențe terminale, având perioada de înflorire mai – septembrie; fructele sunt nucule mici.

În scop terapeutic  se folosesc părțile aeriene ale plantei care se recoltează pe timp frumos în perioada înfloritului  (se taie partea aeriană de sub rozetă, se usucă la umbră).

Compoziția chimică: flavone, acid palmitic, stearic, fitosteroli, taninuri, acizi (elagic, luteic), principii active, minerale.

Acțiune farmacologică: antiinflamatoare, antihemoragică, reglatoare hormonală, sedativă, cardiotonică, diuretică, antidiareică, antiseptică, antibacteriană, stomachică, grăbește vindecarea; tonifică musculatura atât netedă cât și striată, fiind indicată în atonii musculare, deficiențe ale sfincterelor, hernii; fortifică musculatura uterină, ajutând la fixarea sarcinii (indicată în cazul femeilor cu predispoziție spre avort); tonifică sfincterele, eficientă în incontinența urinară, encoprezis (pierderea involuntară de fecale); întărește ligamentele, fiind utilă chiar în prolaps uterin (în cură de lungă durată); cicatrizantă, astringentă, mărește tonusul țesuturilor și redă elasticitatea acestora (eficientă în extracții dentare, vindecă ușor rana, după clătirea gurii de mai multe ori cu infuzie de crețișoară).

Crețișoara se folosește sub formă de infuzie, macerat la rece, tinctură.

Recomandări: afecțiuni genitale, mastoză fibrochistică, chist ovarian, fibrom uterin, cancer uterin şi mamar, dereglări provocate de anticoncepționale, sterilitate, leucoree, tulburări de pubertate sau pubertate prematură, tulburări menstruale, ciclu menstrual dureros însotit de sângerări prelungite, tulburări de menopauză însoțite de bufeuri, palpitații, hemoragii (intestinale, rectocolită ulcerohemoragică, ulcer gastric hemoragic, hematurie sau alte sângerări), insomnie, stări de nelinişte;  anemie (post-hemoragică sau prin menometroragie prelungită); anorexie (stimularea poftei de mâncare); cure de slăbire şi dereglări hormonale; enterocolite acute asociate la bolnavii cu hemoroizi, detoxifierea sângelui, tulburări ale schimbului de substanțe, iritații ale vezicii urinare; febră provocată de leziuni, răni purulente şi abcese; fortificarea fibrelor uterine, relaxarea organelor genitale și leziuni post-natale (în caz de naşteri grele), iminență de avort sau predispoziții spre avorturi; postnatal pentru refacerea uterului în caz de naşteri grele sau intervenție cezariană (ajută la vindecarea fără sechele), prolaps uterin (cură internă și masaj extern), tonic al muşchilor uterini, hernie inghinală, incontinență urinară; hipermenoree, leucoree, indispoziții cauzate de menopauză, tulburări menstruale, afecțiuni ale organelor genitale, amenoree, fiind recomandată fetelor cărora nu le vine ciclul menstrual; inflamații şi infecții ale organelor genitale, scorbut, slăbiciuni musculare (adinamii, miopatii) și articulare; migrenă, recomandat bolnavilor migrenoși cu afecțiuni oculare. Extern: afecțiuni ale pielii, coşuri, inflamații ale ochilor, răni purulente, afecțiuni ale cavității bucale (abcese, extracții dentare, stomatite etc.); atrofie musculară, boli ale muşchiului cardiac, scleroză multiplă, incontinența sfincterelor, hernii inghinale şi ombilicale, pentru vindecarea rănilor sau în diverse afecțiuni dermatologice, pentru baia copiilor debili, cu musculatura atonă; calmează afecțiunile oculare, strânge porii dilatați, întăreşte țesuturile vătămate prin sarcină, cure de slăbire și dereglări hormonale;  înlătură pistruii; laringită, stomatită; prurit (mâncărime) vaginal.

Tratat de fitomedicină - Dr. Mihai Alin Scarlat, Psih. Monica Tohăneanu, Ed. 2019

Coada calului
COADA CALULUI - Equisetum arvense - este o plantă erbacee, perenă, spontană, care crește pe marginea apelor, pe coaste râpoase, pe terenuri apoase, p...
Damiana
DAMIANA Turnera diffusa este un arbust care creşte până la 2m înălțime, cu multe ramuri netede de culoare galben sau brun-roșcat pe tulpină. Frunzele ...
Carpatica Plant Extract
Suntem Carpatica Plant Extract, o companie tânără pe piața suplimentelor alimentare, înființată în 2014.
read more ⟶
Leave a comment
Note: HTML is not translated!