VALERIANĂ – Valeriana officinalis este o plantă erbacee perenă, care crește prin păduri, margini de păduri, locuri umede și umbroase, lunci, la marginea apelor, prin zăvoaie, în zona de deal și de munte. Planta este cunoscută și folosită ca plantă medicinală încă din antichitate. Are un rizom vertical, scurt, tronconic de 2-4 cm din care pornesc numeroase rădăcini, miezul alb, gust acru-amar și miros de vanilie (în stare proaspătă); tulpina simplă, erectă, scurt păroasă în partea inferioară, cilindrică, fistuloasă, goală în interior, ajunge la înălțimea de 0,25-1,5 m și chiar 2m; frunzele impari-penat-sectate cu 5-11 perechi de lancinii lanceolate, întregi sau dințate pe margini; frunzele bazale pețiolate, iar cele tulpinale sesile; florile roșii-liliachii până la albe, mici de 5 mm diametru, de tip 5 elementele unite, miros de vanilie, grupate în dicaziu umbeliform, cu perioda de înflorire mai-septembrie.
În scop terapeutic se folosesc rizomii și rădăcinile, care se recolteză toamna târziu (septembrie- octombrie după uscarea părții aeriene) sau primăvara devreme (martie-aprilie) se spală repede cu jet de apă, se zvântă 1-2 zile în straturi subțiri în aer liber, la soare sau în încăperi aerisite.
Compoziția chimică: valepotriații (compuși iridoidici) și uleiul volatil, alcaloizi de natură actidinidică (valerianina, colinina), sescviterpene, acid valerianic și ziovalerianic, taninuri și substanțe amare, un principiu activ, izovalerianatul de bornil, lipide, zaharoză, rășini, săruri minerale (potasiu, calciu, magneziu, mangan etc.), lactone, glucoză, acizi organici.
Acțiune farmacologică: neurosedativă la nivelul encefalului, hipnotică și calmantă asupra sistemului nervos și cardiac (mai eficace decât tranchilizantele chimice, fără a da obișnuință sau dependență), asupra sistemului nervos având o acțiune sedativă, calmantă, anxiolitică, combate stresul, crizele de astm, antiepileptică, anticonvulsivă, previne crizele epileptice, echilibrează emoțiile, creează o armonie între subconștient și realitate; antiemetică (contra grețurilor și vomei), carminativă, hipoacidifiantă, antihelmintică, hipotensivă, antidiabetică, antiasmatică, antiseptică pulmonar; somnifer, induce somnul, combate insomniile fără să dea dependență sau somnolență în timpul zilei, crește calitatea somnului; antispasmotică, previne spasmele musculare, relaxant muscular (combate durerile menstruale și crampele intestinale sau gastrice).
Valeriana se folosește sub formă de macerat la rece, pulbere, infuzie, tinctură, decoct.
Precații: nu se administreză în sarcină și alăptare, în timpul coducerii autovehiculelor datorită efectelor hipnotice pe care le exercită asupra sistemului nervos; interacționează cu alte medicamente, potențează efectele produselor barbiturice și benzodiazepine, motiv pentru care administrarea de valeriană este bine să se facă doar la sfatul medicului, cand există și alte medicamente asociate (în special antidepresive, tranchilizante). În cazul adminstrării de lungă durată (mai mult de 6 săptămâni), pot să apară agitație, insomnie, midriază, tulburări cardiace.
Recomandări: afecțiuni cardiace cu substrat nervos (aritmie extrasistolică, palpitații, angină pectorală, tahicardie, hipertensiune arterială), nevroză cardiacă; arterioscleroză, tulburări circulatorii; calmează spasmele muşchilor (colici stomacale de natură nervoasă), convulsii la copii, tremurături; astm bronşic, bronşite, tuse; insomnie, calmant al sistemului nervos; excitabilitatea creierului şi a măduvei spinării, reduce stările de excitație nervoasă; pierderea vocii de natură emoțională, stres, isterie, paralizie, oboseală, astenie, sughiț, amețeli, dureri sciatice şi reumatice, nevralgii, spasme musculare, hipersensibilitate motorie şi senzorială; calmarea crizelor bolnavilor de nervi, insomnie, astenie nervoasă, stări de supraexcitabilitate nervoasă sau sexuală, după şocuri emotive; dismenoree (dureri menstruale), tulburări de menopauză, retenție urinară, insomnie, sedativ, migrene, dureri de cap, dureri de cap datorate consumului de alcool şi fumatului, stări de agitație şi convulsii nervoase; insomnie, anxietate, epilepsie, colici stomacale de natură neurovegetativă, balonări, vomă, diminuarea secrețiilor gastrice, diaree, dizenterie; antihelmintic (ascarizi), calmează tulburările nervoase datorate prezenței paraziților intestinali; crize astmatice de natură nervoasă, tulburări nervoase apărute la menopauză (anxietate, insomnie, iritabilitate psihică), combaterea dependențelor tabacice; insomnii (produce un somn liniștitor), epilepsie, anxietate, angoasă; nervozitate, distonii neurovegetative; stări neurastenice (la femei și copii), spasme musculare, nevroză cardiacă şi digestivă, palpitații, dismenoree (menstruații însotite de dureri). Extern: Erupția dentară a copiilor mici, parazitoză digestivă, colici renale, retenție urinară, dizenterie, diaree, colici intestinale; ameliorează durerile (reumatismale, sciatice) și vindecă dermatozele, plăgi, ulcerații, erupții, varice, urticarie, contuzii.
Tratat de fitomedicină – Dr. Mihai Alin Scarlat, Psih. Monica Tohăneanu, Ed. 2019